marea familie a orfanilor

Cinci destine la loteria vietii/ Marea familie a orfanilor


Dumitru, Toni, Marius, Vasile si Ion poarta in spatele lor un destin trist. Aruncati la varste foarte fragede precum o masea stricata in strada sau in orfelinat de parinti, toti cinci, ajunsi acum adulti, formeaza o familie. Desi intre ei nu exista nicio relatie de rudenie, se ajuta unul pe celalalt cum probabil multi frati cu adevarat nu o fac in lumea asta. Cand unul nu are servici, sau nu are ce manca, isi impart hrana, banii si bunurile in mod egal, in functie de cel care aduce un venit in "casa" in acel moment.

Vor doar sa munceasca

Am citit in ochii lor vointa de a face ceva bun in viata. I-am admirat pentru ca, in ciuda traiului greu, sunt cinstiti si corecti in fata legii. Tot ce isi doresc este doar un loc de munca, ca sa aiba din ce trai. Uneori, sunt zile cand nu toti au serviciu si luni de zile de-a randul cand traiesc cinci oameni din maxim 1.000 de lei pe luna. Si asta in conditiile in care, fiecare in parte, trebuie sa achite lunar 40 de lei pentru chiria la Caminul Social Teleajen din Cartierul Mihai Bravu, unde au primit o camera de la autoritatile locale. Pana aici am putea spune ca soarta lor a prins contur. Dar viata se pare ca ii pune iar la incercare. In curand, caminul social in care locuiesc va intra in renovare, moment in care cu totii vor trebui sa paraseasca asezamantul, urmand sa se intoarca in strada.

Ai nimanui

Toni Marius Vasilache are acum 29 de ani. Nu si-ar mai dori sa-si cunoasca parintii, desi cu ani in urma, adolescent fiind, a facut numeroase demersuri in aceasta directie. A crescut mai mult pe strada si in centrele de plasament, dupa ce cea care i-a dat viata l-a aruncat la o ghena de gunoi din Constanta. "Acolo am fost gasit cand aveam trei luni. Am avut sansa sa traiesc, pentru ca cel care descarca pubelele m-a zarit la timp, inainte sa fiu strivit de tot de lamele masinii de gunoi. Am ramas insa cu sechele la un picior", ne-a povestit Toni. A fost dus intr-o cresa de copii si mutat dintr-un orfelinat intr-altul, pana in ‘94 cand a decis sa plece prin lume sa-si caute destinul. "Am dormit mai mult prin gari si prin parcuri. Mi-a fost greu sa-mi gasesc mereu de munca din cauza handicapului. Acum lucrez caraus la un depozit, desi de meserie sunt instalator sanitar, pentru ca mi se spune ca nu sunt apt. Din cei 450 de lei pe care ii castig imi ajut si colegii de camera", a adaugat Toni. Dinu Dumitru are 20 de ani, dar ne vorbeste ca un om batran trecut prin viata. Provine dintr-o familie cu sapte copii, tocmai din Ramnicu Sarat. De la 2 ani a crescut in orfelinat si a urmat o scoala de ajutor bucatar. Anul trecut a tras din nou un bilet necastigator la loteria vietii. Victima a unui accident de masina, operat la Bucuresti, fapt pentru care ii multumeste fostului sau patron care i-a platit operatia, a ramas insa cu un handicap la picior. "Nu am avut de unde atatia bani ca sa mi se faca recuperare. Mi-a fost greu sa-mi mai gasesc un loc de munca. Am lucrat zilier la o companie din oras si dupa program dormeam pe o banca la Spitalul Judetean. Acum vand ziare pe strada. Adun pe luna aproape 600 de lei, pe care ii impartim cu totii la camin", ne-a povestit Dinu.

Ajutat de colegi

Marius Tabarca are 23 de ani si pare a fi cel mai visator sau optimist dintre cei cinci. Si asta pentru ca spera cu ardoare ca intr-o zi sa plece la munca in Norvegia. Cand avea un an a ajuns intr-un centru de plasament, unde a stat pana la terminarea scolii. De meserie este tamplar universal, dar a lucrat ca muncitor necalificat la spatii verzi. Criza l-a lasat si pe el fara loc de munca. "Imi caut un job, vreau sa-mi fac un pasaport, am o promisiune de la o firma care face intermedieri pentru Norvegia. Aici, acum, nu am din ce trai. Ma ajuta colegii, din sponsorizari", ne spune Marius, rusinat parca sa spuna ca traieste din mila colegilor sai. Ca si ceilalti, isi cunoaste familia, dar spune ca nu are la ce sa se intoarca. Ion Sultan, 26 de ani, a ajuns la varsta de 6 ani in orfelinat dupa ce o tragedie s-a abatut asupra familiei sale. "Mama l-a omorat pe tata si a ajuns dupa gratii. Noi am fost raspanditi care-cum prin diferite case de copii. La 24 de ani, dupa ce am terminat scoala, mi-au dat 3 milioane lei vechi in buzunar, mi-au deschis usa de la orfelinat si mi-au zis ca pe aici imi este drumul. Au fost momente foarte grele", povesteste Ion. Cu o constitutie astenica, slab si firav, Ion nu prea are trecere la angajatori. "Am calificare de comerciant-bucatar, dar cand ma duc sa-mi caut de munca imi spun ca nu ma vor asa pricajit si prapadit. Acum traiesc din mila colegilor. Ne ajutam unii pe altii, pentru ca nu se stie cand se intoarce roata. Trebuie sa ne avem unul pe altul", ne spune Ion.

Respins de societate

Vasile Stoica are 28 de ani si poate dintre colegii lui, el poarta cel mai greu stigmat, acela al rasismului. Rrom fiind, Vasile recunoaste ca oamenii tin cont de culoarea pielii, mai ales atunci camd vine vorba de angajare. Avea numai 3 luni cand a fost dat la orfelinat si provine dintr-o familie de 8 copii. Mentine legatura cu fratii sai, dar nu vrea sa-si vada parintii care l-au abandonat. La 20 de ani, dupa terminarea scolii, a plecat pe usa orfelinatului fara niciun ban in buzunar. A urmat o scoala de protejator metale la Brasov, o meserie care nu mai are cautare, si a facut un curs de croitorie. "Nu e vorba ca nu as sti sa fac ceva, ci de felul in care suntem tratati de oameni. Nu vor sa-mi dea nici macar dreptul la o singura incercare. Stigmatul e clar, ne spun in fata ca nu ne primesc pentru ca suntem tigani. Nu noi am vrut sa avem culoarea asta cand ne-am nascut. Nu putem fi linistiti. Nu suntem ca altii, cand nu avem servici sa ne gandim ca ne sustine familia", ne-a povestit Vasile, deprimat parca de faptul ca societatea romaneasca nu vrea sa-i dea nici macar o sansa.


2009-03-09