Inlocuirea lui Olaroiu cu Hagi, produsa pe banca tehnica a Stelei, a provocat un adevarat soc in Ghencea. Prin aceasta mutare, Gigi Becali este foarte aproape sa faca pace cu verii sai, Giovanni si Victor, de care are foarte mare nevoie pe piata transferurilor. Veste-soc: Cosmin Olaroiu a fost inlocuit cu Gheorghe Hagi pe banca tehnica a Stelei. Totul s-a petrecut foarte repede, sambata seara, cand Oli l-a anuntat pe Gigi Becali ca are o oferta de nerefuzat de la Al Hilal. Finantatorul Stelei i-a strans mana si s-a urcat in masina cu destinatia Mamaia, acolo unde se afla Hagi. Negocierile cu Regele nu au durat foarte mult, acesta dandu-si acceptul sa preia Steaua. De asemenea, este foarte probabil ca Gica Popescu sa fie noul presedinte al echipei din Ghencea. Venirea celor doi va insemna impacarea intre Gigi si Giovanni Becali, dar si reconcilierea finantatorului Stelei cu suporterii. Gheorghe Hagi va fi antrenorrul Stelei. Aceasta a fost vestea-bomba care lovit, sambata seara, fotbalul romanesc, dupa ce Cosmin Olaroiu l-a anuntat pe Gigi Becali ca are o oferta de 2 milioane de dolari pe an de la Al Hilal. Oli nu avea curaj sa imi spuna, dar pana la urma si-a luat inima in dinti si a venit la palat. A zis ca are o oferta pe care nu ar putea sa o refuze nimeni. I-am strans mana si l-am lasat sa se duca, a povestit Gigi Becali. El a marturisit ca il refuzase de cateva ori pe Olaroiu, care, la randul sau, le transmisese refuzul arabilor. Disperati, seicii au tot plusat la salariu, pana s-a ajuns la suma astronomica de doua milioane de dolari. Le-am cerut arabilor ceva ce credeam ca nu puteau sa-mi dea si mi-au dat mai mult decat atat, a confirmat si Olaroiu. Imediat dupa ce a terminat discutia cu fostul antrenor, Becali s-a urcat in masina si s-a dus la Mamaia, la Hagi. Nici macar nu am negociat. Am stat la masa, el mi-a spus o suma, iar eu am acceptat pe loc, a spus finantatorul stelist. Este o onoare pentru oricine sa antreneze Steaua. Sper sa fac o treaba buna, ne-a declarat Hagi. Regele a venit ieri in Bucuresti, astazi va fi prezentat oficial, iar maine va pleca in cantonamentul din Austria. Liant intre Gigi si Giovanni Becali Pe langa Hagi, la Steaua ar putea ajunge si Gica Popescu, caruia i s-a propus functia de presedinte. Mi-a promis ca imi da un raspuns intr-o saptamana. El are afaceri cu niste spanioli si trebuie sa vada daca poate lasa pe altcineva in locul lui, a dezvaluit Gigi Becali. Asa cum se stie Hagi si Popescu sunt prieteni foarte buni cu fratii Victor si Giovanni Becali. Venirea Regelui va aduce si impacarea dintre Gigi si Giovanni. Reconcilierea a fost anuntata de o afirmatie facuta saptamana trecuta de patronul Stelei: Cand spui impresar, spui doar Giovanni Becali. Adrian Ilie va fi legitimat ca jucator Gigi Becali a anuntat ca Adrian Ilie va fi legitimat ca jucator. Daca e trecut manager, trebuie sa platesc un impozit mai mare decat as plati pentru un jucator. Asa ca Adrian Ilie va fi jucator. Cine stie, poate intra si cateva minute pe teren, a spus Becali. Adrian Ilie nu a comentat nimic, rezumandu-se la un zambet de curtoazie. La un pas sa-i strice nunta lui Ghionea Vestea ca Olaroiu nu mai este antrenor in Ghencea a fost la un pas sa dea peste cap nunta lui Sorin Ghionea. Jucatorii stelisti prezenti la eveniment au aflat la restaurant, intre doua sarmale, ca au un nou antrenor. Fotbalistul echipei Steaua, Sorin Ghionea, în vârsta de 28 de ani, s-a casatorit, sâmbata, la Galati, cu Roxana, o tânara din Braila pe care o cunoaste de doi ani. La petrecere au fost prezenti Mirel Radoi, Adrian Neaga, Sorin Paraschiv, Nicolae Dica, Cornel Cernea, Petre Marin, precum si presedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argaseala. Nasi au fost fostul manager al Stelei Mihai Stoica si sotia acestuia. Cavaler de onoare a fost Razvan Ochirosii. Dupa ce au aflat de schimbarea antrenorului, multi dintre jucatori au putut fi vazuti în holuri vorbind la telefon, iar Valeriu Argaseala a iesit din sala pentru un sfert de ora. Nu ne asteptam la acest lucru, nu am stiut nimic, dar aceasta este viata si mergem înainte. Cred ca venirea lui Hagi la Steaua este benefica pentru echipa, a spus Radoi.Hagi cred ca va crea daca nu o presiune în plus pe noi, macar va mari obligatiile fiecarui jucator, pentru ca Hagi, fiind cel mai bun jucator român, cu siguranta ca va avea pretentii mai mari de la noi, a afirmat Cernea. Se pare ca am venit cu schimbari la echipa. Venirea lui Hagi la Steaua este ceva pozitiv. Înteleg decizia lui Olaroiu, nu stiu cine ar fi putut refuza o asemenea oferta. Sper sa-l ajutam pe Hagi noi, jucatorii, pentru a se consacra ca antrenor, a punctat si Neaga. Olaroiu isi recupereaza banii prin jucatori Plecarea lui Olaroiu vine ca o usurare pentru Gigi Becali, care nu putea sa il demita pe antrenor din cauza unor obstacole financiare. Oli a dat sume importante din propriul buzunar pentru Steaua, dar faptul ca antrenorul a fost cel care a dorit sa plece l-a absolvit pe Becali de orice datorie. Totusi, Olaroiu isi poate recupera banii luand cu el un jucator, Gigel Coman fiind cel vizat de antrenor. Al Hilal mai poate achizitiona un singur strain.
stiri.zoot - Gigi Becali - Sport
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu