Autor: Andrei TUDOR

Patima unui asigurat se numeşte OMNIASIG
Autor: Andrei TUDOR
Românii sunt priviţi ca fiinţe ciudate, oarecum iresponsabile şi fără grija zilei de mâine. Fatalitatea fiind un principiu determinant în istoria noastră, apariţia unui sistem de asigurări stabil, serios şi foarte bine articulat nu avea cum să fie scutit de tot soiul de necazuri sau de cazuri incredibile dar adevărate. Ni se tot spune (oare de către cine şi cu ce scop?) că nu ştim să ne asigurăm bunurile, viaţa, casele şi altele. Împotriva inundaţiilor, alunecărilor de teren, a incendiilor sau a altor hachiţe ale sorţii. Ei bine, după ce ţi-a luat foc coşmelia, ţi-au fost inundate acareturile, ai fost lăsat în izmene de stihiile naturii sau de hoţi (ori ai avut un accident oarecare), sigur pe tine scoţi poliţa de asigurare şi crezi că eşti mântuit. Ei bine, deloc aşa! Dacă nu ai deschis ochii cât cepele de apă, poţi să ai surprize dintre cele mai neplăcute.Un asigurat şi Patimile după OmniasigNeculai Barbu a purces la a-şi deschide un magazin la Slon, comuna Ceraşu. Ca să fie ceva sigur în viaţa sa, între 5 aprilie 2005 – data semnării poliţei - şi 5 septembrie al aceluiaşi an a achitat suma de trei milioane de lei vechi, pentru o clădire (parter şi etaj) în care avea şi un magazin de piese auto. Pentru asta, omul a apelat la societatea Omniasig, iar reprezentatul acestei firme la vremea respectivă a găsit că poate să-i încheie liniştit şi fără nici un fel de probleme poliţa de asigurare. Doar că, la data de 7 iunie, tot în 2005, a avut loc o furtună năprasnică. Ploi torenţiale, vijelie, fulgere şi trăznete. Un fulger a lovit în plin şi acareturile lui Neculai Barbu, iar de munca acestuia s-a ales scrumul. Omul încrezător în drepturile sale a apelat la firma de asigurări. „Nooooo... staţi un pic că noi nu dăm banii pe asigurare oricum!” ar fi spus cei de la firma respectivă. După foarte multe drumuri, dar şi sătul de atâta pus pe alergat inutil, N.B. a apelat la instanţele de judecată. Cei de la firma de asigurări îi căutau nod în papură şi spuneau că nu-i dau nici un sfanţ omului! Motivau ei că prin pagina „ţâşpe” a contractului, cu litere de mărimea piciorului de furnică, ar fi fost trecută o clauză care ar fi exonerat-o de orişice obligaţie, dacă acea clădire nu ar fi avut autorizaţie de construcţie. Degeaba le-a tot spus omul că la semnarea contractului nimeni nu i-a arătat că are nevoie de aşa ceva. Vezi pricină, păgubitul nu-şi căscase ochii cât capacul de la oala de sarmale şi acum ar fi trebuit să fie bun de pagubă! Păţitul a considerat clauza abuzivă deoarece el nu negociase niciodată (şi nici nu semnase) aşa ceva. Prin fel de fel de procese, de judecăţi şi expertize avea să treacă omul. El susţine că, la un moment dat, ar fi fost chiar avertizat de „prieteni” că un asemenea proces se rezolvă uşor. Cu 200 de milioane de lei daţi unora dintre magistraţii de la Văleni, Câmpina sau chiar de la Ploieşti! La auzul unor astfel de zvonuri incredibile, N.B. a început a crede că n-o mai scoate la capăt, dar nici nu s-a dat bătut. A apelat la instanţele superioare şi, în cele din urmă, la Curtea de Apel Ploieşti, avea să i se dea câştig de cauză. Dreptatea cu capul spartAsta după ce, aproape trei ani buni, păţitul nostru avea să bată din uşă în uşă, pe toate instanţele de judecată din Prahova. „Am fost la Văleni, am fost la Câmpina, aici la Ploieşti la Tribunalul Prahova şi mi-a fost foarte greu să văd că dreptatea umblă prin justiţia prahoveană cu capul spart! Dacă o fi adevărat că ar fi fost daţi cei 200 de milioane de lei, oare nu au cheltuit cei de la firma respectivă cu mult mai mult umblând cu astfel de tertipuri, decât a fost prevăzut în poliţa de aigurare? Eu nu cred că judecătorii de la instanţele respective au fost mituiţi, dar nici nu cred că ei au judecat dosarul meu cu maximă atenţie. Mă bucur că, totuşi, la nivelul Curţii de Apel Ploieşti a fost găsită dreptatea şi s-a înfăptuit actul de justiţie!” avea să ne declare păgubitul.Epilog made in RoumanieAm luat legătură cu unii oameni din domeniul asigurărilor. Lor li se părea absolut firesc faptul ca astfel de contracte să fie semnate. Bine, bine, aveam să spun, dar de ce le mai luaţi oamenilor banii dacă nu li se asigură bunurile? „Noi nu facem anchete, responsabilitatea este a celui asigurat!” Mi-au închis gura. Dar banii, încasaţi pentru poliţele de asigurare fac, totuşi, să crească profiturile firmelor respective. Că de plătit daunele ... şi cât de grabnic despăgubitori sunt asiguratorii o ştiu (pe pielea lor) cei care au avut neşansa să aibă acareturile inundate, fie că erau pe „teren netasat”, că limuzinele asigurate „full casco” – nu ar fi atât de „full casco”; că bunurile furate nu pot fi despăgubite deoarece acestea nu ar mai fi avut cine ştie ce etichetă verde în loc de albastră. Totul ca firmele de asigurări să nu deschidă punga. Mână de popă şi la asiguratorii aceştia, nu? Şi tot ei se plâng, şi la pietre, cum că „românii nu-şi preţuiesc bunurile şi viaţa aşa cum trebuie!” Şi dacă o preţuiesc - în poliţe a căror valoare este cât a unei cepe degerate - la ce le foloseşte?!